Uleiul esențial de brad Siberian
De data asta nu am o poveste de călătorie, n-am fost în Siberia.
Dar mă simt inspirată să scriu despre bradul Siberian pentru că se apropie Crăciunul, este și un pic de zăpadă, în special la munte. Am ieșit la o plimbare lungă pe dealuri, profitând de ziua cu soare. Am admirat brazii bătrâni acoperiți de zăpadă, dar și puieții mici, abia răsăriți.
Imaginează-ți o pădure tăcută, acoperită de zăpadă. Aerul este atât de clar și nemișcat. Un brad maiestuos își îndreaptă vârful spre cerul albastru, fără nori. La ce mistere profunde a fost martor acest copac în lunga sa viață? Ce mistere profunde putem înțelege când mirosul de brad trece prin vârtejul de gânduri din mintea noastră pentru a descoperi o liniște interioară profundă în interior? Cum ar putea uleiul esențial de brad Siberian să reflecte spiritul pădurii?
Despre Abies Sibirica
Abies Sibirica sau Bradul Siberian este un conifer veșnic verde aparținând familiei Pinaceae. Genul Abies are aproximativ 40 de sprecii, printre care si Abies Sibirica. Este originar din pădurile boreale din Siberia. Trăiește în nord, la est de râul Volga și la sud de 67°40′ latitudine nordică, inclusiv în zone din Rusia, Mongolia și China.
Bradul siberian este un copac de dimensiuni medii spre mari, care poate atinge înălțimi de până la 30-35 m.
Scoarța și acele
Scoarța acestui brad este relativ netedă, gri-verde până la gri-maro, cu vezicule de rășină tipice majorității brazilor.
Acele au aproximativ 1 până la 3 centimetri lungime și au un aspect ușor turtit. Ele cresc în spirale în jurul ramurilor, au o textură lucioasă iar partea inferioară a acelor este alb-argintie. Acest lucru creează un contrast cu suprafeța superioară de culoare verde închis, dând copacului un aspect deosebit. Acele emană un miros plăcut atunci când sunt zdrobite, ceea ce îi sporește farmecul.
Bradul siberian are niște conuri mici, cilindrice, care inițial sunt verzi și devin maro pe măsură ce se maturizează. Conurile au de obicei aproximativ 5 până la 10 centimetri lungime și cresc în poziție verticală pe ramuri. Conțin semințe care sunt împrăștiate de vânt la maturizarea conurilor.
Acest copac este bine adaptat la climatul rece al regiunilor nordice și poate tolera condiții aspre de iarnă. Bradul siberian este cunoscut pentru rezistența și capacitatea sa de a face față unor temperaturi extreme, de până la -50°C.
Uleiul esențial de brad Siberian
Metoda de extracție a uleiului esențial este procesul de distilare cu abur a acelor de brad.
Mirosul acestui ulei esențial evocă amintiri ale sărbătorilor de iarnă și ale pădurilor alpine. Aroma sa este proaspătă, specifică coniferelor.
Parfumul său este răcoritor, ușor înțepător și lemnos.
Dincolo de mirosul său foarte plăcut, uleiul esențial de brad Siberian are o serie de efecte vindecătoare asupra sistemului respirator, articular, dar și asupra psihicului și pielii. Este cunoscut pentru proprietățile sale calmante și de împământare.
Efecte benefice asupra sănătății
- antiseptic respirator,
- antibacterian,
- antifungic,
- expectorant, antitusiv,
- stimulent al circulației cerebrale,
- stimulent al eliminării toxinelor
- calmant psihic, anxiolitic
- antireumatic,
- calmant al durerilor musculare
Beneficii pentru piele
Uleiul esențial de brad siberian, extras din Abies Sibirica, este apreciat pentru numeroasele sale beneficii pentru piele. Iată câteva dintre acestea:
- Proprietăți antiinflamatorii și calmante: Uleiul esențial de brad siberian poate ajuta la reducerea inflamației și a roșeții pielii, fiind util în calmarea iritațiilor și a pielii sensibile.
- Hidratare profundă: Datorită capacității sale de a pătrunde profund în piele, uleiul esențial de brad siberian poate hidrata și hrăni pielea în profunzime, ajutând la menținerea unui aspect sănătos și suplu.
- Ajută la eliminarea mirosului nedorit, prin combaterea bacteriilor care provoacă mirosuri, datorită proprietăților sale antibacteriene. Se folosește cu succes în deodorantele solide.
4. Antiseptic natural: Datorită proprietăților sale antiseptice, uleiul de brad siberian poate ajuta la prevenirea și tratarea afecțiunilor cutanate, cum ar fi acnee, eczeme sau micoze.
5. Îmbunătățirea circulației: Masajul cu ulei esențial de brad siberian, inclus într-un ulei botanic (vegetal), poate stimula circulația sângelui în piele, contribuind la oxigenarea celulelor și la îmbunătățirea aspectului pielii.
6. Proprietăți de curățare și detoxifiere: Uleiul esențial de brad siberian poate ajuta la eliminarea impurităților și toxinelor din piele, lăsând-o curată și revitalizată.
Este important să diluezi întotdeauna uleiul esențial de brad siberian într-un ulei botanic (vegetal, purtător) pentru a evita iritațiile sau reacțiile adverse, și să faci un test de toleranță cutanată înainte de utilizare, pe o suprafață mică de piele.
Un pic de chimie: ce conține uleiul de brad Siberian?
- Bonil acetate – oferă uleiului esențial parfumul familiar de pin și este un analgezic și antiinflamator.
- Camphene – are proprietăți antiinflamatorii, analgezice, antibiotice și antifungice.
- Alfa-pinene – de asemenea un antiinflamator și analgezic și s-a dovedit că ajută la deschiderea căilor respiratorii cu acțiune de bronhodilatație.
- Alte componente: 3-carene, tricyclene, dsl-limonene, caryophyllene, β-phellandrene, borneol, α-terpinene.
Un pic de ecologie
De fiecare dată când citesc despre un ingredient cu beneficii foarte bune pentru sănătatea și pielea noastră, mă întreb căt de sănătos este, dacă beneficiile pe care le aduce nu sunt negative din alte puncte de vedere. Mă preocupă în mod special ideea de sustenabilitate.
De exemplu, uleiul de palmier este un ulei excelent, dar vine la pachet cu defrișarea pădurii tropicale, pierderea biodiversității și înlocuirea complexului ecosistem cu o monocultură. De aceea am ales să nu folosesc ulei de palmier, și să aleg ingrediente din alte plante, din multitudinea care se pot folosi în perioada actuală (cum sunt untul de shea și untul de cacao). Desigur că există organisme care certifică faptul că uleiul de palmier este produs responsabil și sustenabil. Desigur că există și argumentul că folosind ulei de palmier sprijinim fermirerii care îl produc. Toate argumentele stau în picioare într-un fel.
Siberia e o zonă îndepărtată, cu care nu pare să avem mare legătură. Dar pădurea sălbatică, cu brazii ei bătrâni, asigură și ea o parte din oxigenul pe care îl respirăm cu toții. Oare faptul că vrem să folosim uleiul esențial de brad Siberian nu afectează într-o oarecare măsură și bătrâna pădure siberiană?
Am citit un articol foarte interesant, în care este descrisă simbioza dintre două conifere native din Siberia, Abies Sibirica și Pinus Sibirica, uite aici link-ul:
Iar dacă vrei să afli mai multe despre produsele cosmetice naturale, uite un articol aici: Natural sau sustenabil în industria de frumusețe
Inspirație
Dacă te inspiră povestea bradului Siberian, poate te gândești să incluzi uleiul esențial de brad Siberian în rutina ta de frumusețe. Poate nu ai o sursă de unde să cumperi acest ulei. Dar, poți găsi alte varietăți de ulei de brad sau de alte conifere, cum sunt:
- Uleiul de brad argintiu, Abies Alba Essential Oil
- Uleiul de pin Sylvestris, Pinus Sylvestris Leaf Oil
- Ulei de brad balsamic, Abies Balsamea Needle Oil
Fată de uleiul esențial de brad Siberian, acestea au compoziții similare, dar nu identice, diferă proporția dintre componentele lor. Te încurajez să testezi oricare dintre aceste variante.