Rozmarinul – planta elfilor sau roua mării

Rozmarinul are o istorie lungă, care dateaza de mii de ani. A fost folosit în medicina tradițională, pentru diferite ceremonii, dar și în cosmetică.

Denumirea latină este Rosmarinus Officinalis.

Interesant este că rozmarinul face parte din familia Lamiacae, sau familia mentei. Aceasta este o familie de ierburi, arbuști și copaci care cuprinde aproximativ 200 de genuri și 3200 de specii, multe cu o lungă istorie de utilizare medicinală și alimentară. Din aceeași familie fac parte menta, oregano, cimbrul, busuiocul și lavanda.

Zona nativă a rozmarinului este zona Mării Mediterane, unde preferă solul nisipos sau stâncos, aproape de malul mării.

A fost descris și ca având mirosul oceanului cu o notă de pin. O altă denumirea a rozmarinului este roua mării. Este o plantă perenă, sub formă de tufiș, care poate ajunge chiar până la 180 cm înălțime. Frunzele sale sunt înguste, aciculate, foarte asemănătoare cu a bradului, cu toate că nu aparțin aceleiași familii. Floricelele sale mici, de un albastru pal, sub formă tubulară, cresc în grupuri de 2-3. În zona sa nativă, rozmarinul înflorește de iarna până primăvara, și uneori intermitent, în timpul anului. Este aclimatizat la noi, supraviețuiește peste iarnă, crește în grădinile noastre dacă are suficient soare.

Se cultivă ca plantă medicinală, ornamentală, ca și condiment, ca și plantă cu flori pentru albine și purtătoare de ulei esențial.

Din timpuri străvechi, rozmarinul a fost folosit în ceremonii religioase și ca plantă medicinală. A fost menționat de către vechii Egipteni pe tăblițele cuneiforme, în jurul anilor 5000 i.e.n. Grecii și romanii îl foloseau la căsătorii, dar și la funerarii, pentru reamintire. Studenții din Grecia Antică purtau o crenguță de rozmarin în păr, pentru a-i ajuta să își îmbunătățească memoria și să își treacă examenele.

Rozmarinul este cunoscut și ca planta elfilor. În basmele siciliene se spunea că pui de zâne dormeau în florile de rozmarin. Alte povești spun că elfii trăiau printre tufișurile de rozmarin. În ritualurile magice, era folosit pentru a îndepărta negativitatea și a proteja împotriva blestemelor.

În Anglia, specia este populară cel puțin din perioada dinastiei Tudor. Rozmarinul a fost probabil adus în insule pentru prima dată de către romani. Conform unor alte surse, a fost reintrodus de regina Philippa din Hainault în secolul al XIV-lea; un manuscris din biblioteca Trinity College, Cambridge, susține că rozmarinul era necunoscut în Anglia până când Contesa de Hainault l-a trimis fiicei sale, Regina Philippa.

Rozmarinul este sedativ, carminativ, sudorific, stimulent cardiac, antiinflamator, antireumatic, diuretic, digestiv, antiseptic și antispastic.

Un condiment apreciat în bucătăria mediteraneană

Frunzele proaspete sau uscate sunt un condiment excelent în legume, sosuri, unt aromatizat cu  plante, supe cremă, salate de fructe, gemuri, biscuiți și pâine. Frunzele uscate sunt folosite sub formă zdrobită sau pulbere în preparatele alimentare diverse.

• Uleiul esențial

Uleiul de rozmarin, distilat din vârfurile crenguțelor și florile înflorite, este folosit în cea mai mare parte în parfumuri.

Se folosește și în parfumarea săpunurilor, a produselor cosmetice, a spray-urilor pentru casă și a altor produse, precum și în  aromaterapie.

Cea mai mare parte a uleiului esențial este produs în Spania, Tunisia și Maroc, aproximativ 375-425 t în fiecare an. Cea mai mare parte este utilizat în USA și Uniunea Europeană.

• Extractul CO2

Este similar cu uleiul exențial, dar se extrage cu ajutorul dioxidului de carbon. Este un lichid de culoare maro închis, și se folosește ca antioxidant în produsele cosmetice.

• Apa florală

Așa cum am descris în articlolul despre apele florale, se obține ca produs secundar la distilarea uleiului esențial cu ajutorul aburului. Are un miros mai blând, ca dealtfel toate apele florale comparativ cu uleiurile esențiale. Se poate folosi ca toner sau pentru a clăti părul.

• Uleiul botanic infuzat

Se obține prin infuzarea plantei uscate într-un ulei purtător, altfel spus ulei vegetal sau botanic (găsești un articol despre uleiuri aici).

• Tinctura

Se obține prin macerarea plantei în alcool.

• Pulbere

Se obține prin uscarea și măcinarea plantei.

• Oleoresină

Pentru a obține o oleoresină, prima dată se produce tinctura, apoi se evaporă solventul. Ceea ce rămâne este o oleoresină, foarte vâscoasă.

Dintre aceste forme, uleiul esențial este probabil cel mai folosit, pentru proprietățile sale.

Utilizat în mod tradițional pentru revitalizarea pielii și părului, în aplicații unde este nevoie de acțiune purifiantă, în special pentru tenul gras, scalpul problematic, în caz de căderea părului sau mătreață. În aromaterapie este valorificat în caz de răceli și probleme respiratorii.

Are un miros puternic, erbaceu, rustic, ușor medicinal și puțin dulceag.

O descriere mai poetică, așa cum spuneam mai devreme, zice că are mirosul oceanului cu o notă de pin.

• revigorant, înviorător
• purificator, tonifiant pentru piele
• favorizează rezistența și frumusețea părului
• bogat în substanțe antibacteriene, antifungice
• expectorant, conferă confort respirator
• bun aliat în sezonul de iarnă
• ajută la îmbunătățirea memoriei
• favorizează concentrarea
• facilitează circulația periferică, ajută în cazul problemelor circulatorii
• stimulator fizic și intelectual

Imi place mult să folosesc uleiul esențial de rozmarin în multe dintre rețete. În unele, las rozmarinul să își manifeste potența la maxim. În altele, adaug doar un pic de ulei de rozmarin, pentru o senzație de verde. Poate nici nu îl poți identifica, dar aduce cu el mirosul Mării Mediterane.

Am avut o tufă mare în grădină, avea cel puțin 50 de cm diametru și 50 de cm înalțime, și era plantată deja de câțva ani buni. În luna martie s-a uscat. Mi-a părut așa de rău de ea. Dar am plantat alta, o tufă mică, am cumpărat-o de la o bătrânică din piață. Acum am un pui de rozmarin, și mă uit cu drag cum crește în fiecare zi.

Referințe

Rosmarinus officinalis (rosemary), Authors: M. J Datiles, P Acevedo-Rodríguez